Un agricultor din județul Timiș a fost amendat cu suma de 5 000 de lei pentru că nu a trecut pe declarația pe propria răspundere intervalul orar cât va sta pe câmp pentru semănat.
Mai mult de atât, acesta a precizat că primul echipaj care l-a controlat l-a lăsat să plece fără probleme, dar al doilea a dublat amenda când a început să explice că are dreptate.
Am luat amendă 5000 RON deoarece nu am trecut intervalul orar, cât stau pe câmp la semănat. Pe adeverință scrie să trecem perioada / interval orar. (acest simbol “/” cred că înseamnă “sau”. Domnii polițiști fac abuzuri. Domnu Polițist, ne vedem la Tribunal”, a scris Gelu Barna, pe Facebook.
„M-a oprit domnul polițist și pur și simplu mi-a dat amendă că așa a vrut el. Înainte de acest incident, m-a oprit alt echipaj (…) și m-a verificat, mi-a cerut declarația pe propria răspundere și buletinul și oamenii legii au constatat că totul a fost în regulă și că declarația este corectă. Mi-au dat liber”, a spus el pentru ziuadevest.ro.