Adrian Nedelea (24 ani) a fost jucătorul etapei cu numărul 13 din cadrul Ligii a 4-a dâmbovițene. Mijlocașul Gloriei Cornești a avut parte de o evoluție perfectă în disputa cu Luceafărul Dragomirești, iar la capătul jocului câștigat de echipa sa cu 11-1, acesta s-a dovedit un adevărat “killer” pentru adversar.
Puternicul jucător a reușit împotriva formației de pe Valea Dâmboviței să marcaheze numai puțin de șase goluri! După cele șase reușite, Nedelea, s-a instalat pe primul loc în topul marcatorilor din Liga a 4-a, cu 22 de goluri realizate în acest sezon. Mijlocașul nu s-a aflat la prima experiență de acest gen în campionatului județean. Acesta a mai punctat șase goluri și în ediția trecută a Ligii a 4-a, împotriva Viitorului IL Caragiale. În schimb, în acest sezon, jucătorul a mai reușit cinci goluri împotriva Progresului Mătăsaru. Nedelea a considerat că ajuns la astfel de cifre din cauza faptului că valorea campionatului județean din Dâmbovița este scăzută, iar adversarii Corneștiului sunt foarte slabi. „Am mai dat șase goluri într-un meci. Pentru mine nu e prima dată. Am putut face acest lucru fiindcă nivelul e foarte slab, iar Corneștiul e cea mai puternică echipă din campionat. Nu pot să-mi doresc prea multe la Cornești, pentru că oamenii de la echipă nu au ca obiectiv promovarea. Ținta mea e să joc din nou la nivel național. Cu siguranță Corneștiul poate termina pe primul loc campionatul la final”, ne-a declarat cel mai bun marcator al campionatului județean. Până să joace la Gloria, Nedelea a mai evoluat la formații precum Voința Crevedia, Fortuna Brazi și CS Afumați, iar cu ultimele două a făcut-o la nivel național.
Ionuț Parghel