Primăria Municipiului Târgovişte le-a suspendat ajutorul social asistaţilor care au refuzat să muncească

Publicitate

Administrația municipiului Târgoviște a suspendat ajutorul social pentru mai multe persoane care au refuzat să presteze orele obligatorii de muncă în folosul comunității.

Primarul orașului, Cristian Stan, a transmis că pentru 19 persoane care primeau ajutor social a fost sistată plata, după neefectuarea orelor de muncă.

“19 persoane, beneficiari din municipiul Târgoviște ai Legii nr. 416/2001 privind minim garantat, au pierdut luna trecută dreptul de ajutor social, din cauza refuzului de a efectua orele de muncă obligatorii.

Totodată, luna trecută, municipiul Târgoviște a înregistrat și cel mai mic număr de scutiri medicale aferente asistaților sociali, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Astfel, numărul de adeverințe medicale de scutire de efort a scăzut la 32, în condițiile în care, spre exemplu acum 4 ani, numărul adeverințelor era aproape de 10 ori mai mare.

În paralel,  în aceeași perioadă de referință, s-a redus semnificativ și numărul dosarelor în plată, de la 457 la 271 în acest moment”,  a precizat  Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!