Adio „păcănele” în localități! Proiectul care mută agențiile de pariuri și sălile de jocuri de noroc la periferiile orașelor și comunelor, votat de Senat

Publicitate

„Păcănelele” și agențiile de pariuri, foarte aproape de a fi mutate la periferia localităților și interzicerea acestora în orașe și comune cu mai puțin de 5000 de locuitori. Senatorii au votat, marți, un proiect depus de PSD prin care jocurile de noroc nu se mai pot organiza în localități, ci doar la marginea acestora, dar și cu anumite limitări. În plus licența de funcționare se acordă în funcție de numărul locuitorilor: o sală de jocuri la 20 de mii de locuitori. Deocamdată, proiectul urmează să meargă la Camera Deputaților, for decizional în acest sens.

Amenzile pentru cei care permit accesul minorilor în astfel de săli se dublează și vor fi între 100 de mii și 200 de mii de lei. La a doua abatere, licența se suspendă pentru jumătate de an, iar la a treia, licența e anulată timp de 3 ani.

Așadar, dacă acest proiect va intra în vigoare, numeroase săli de jocuri și agenții de pariuri sportive ar putea dispărea din municipiul Târgoviște, dar și din alte orașe din județul Dâmbovița. Mai mult de atât, unele dintre aceste săli ar putea dispărea definitiv din anumite comune din județul nostru.

Proiectul de lege vizează toate agențiile de pariuri, cazinourile sau aparatele de tip păcănele sau slot machines, fiind exceptate agențiile Loto pentru comercializarea propriilor produse:

Spaţiul propus este situat la cel mult 50 m de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti.

Spaţiul propus nu este situat în incinta sau pe o rază de 300 m a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestora, a unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii, a parcurilor, a unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi alte asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora.

Pentru protejarea jucătorilor de riscul de dependenţă şi pierderi financiare semnificative asociate jocurilor de noroc, numărul maxim de mijloace pentru jocurile de tip slot-machine aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic se reduce de la 75 la 20.

Amenda pentru permiterea accesului minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc constituie contravenţie şi se sancţionează la prima abatere cu amendă de la 100.000 la 200.000 lei, adică dublul cuantumului în vigoare.

La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere licenţa este anulată fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani, se mai stipulează în proiectul de act normativ.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!