Achiziție nouă pentru comuna Corbii Mari. Microbuz școlar cumpărat din bugetul primăriei

Publicitate

Veste excelentă pentru elevii comunei Corbii Mari. Aceștia vor merge la școală cu un microbuz nou, achiziționat recent de conducerea primăriei. Este vorba despre o mașină dedicată transportului de elevi cu o capacitate de 31 de locuri.

Potrivit conducerii Primăriei Corbii Mari, investiția făcută din bugetul local era absolut necesară pentru că unul dintre microbuzele școlare de care dispunea instituția era foarte și nu mai prezenta garanții pentru transportul copiilor.

“Niciun efort nu e prea mare pentru siguranța copiilor noștri. Întrucât unul dintre microbuzele pe care le aveam era foarte vechi și nu mai prezenta condiții optime de siguranță în transportul elevilor, am decis să achiziționăm din bugetul local un microbuz nou, modern, de 31 de locuri. Nu ne puteam permite niciun risc. Sigur, preferam să-l primim din partea Guvernului (am făcut numeroase cereri), dar nu am primit. Vom folosi acest microbuz pentru transportul elevilor din comuna noastră, precum și pentru activități sportive și culturale (concursuri școlare, deplasări în excursii). Valoarea achiziției este de 483.142 lei și vreau să le mulțumesc consilierilor PSD care au înțeles trebuința acestei investiții”, a precizat Ionuț Bănică, edilul comunei Corbii Mari.

Astfel, Corbii Mari devine prima comună din județul Dâmbovița care și-a achiziționat microbuz școlar pe cont propriu. Comuna cuprinde șapte sate, iar în cadrul școlilor aflate pe raza comunei sunt înscriși aproape 800 de copii.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!