Accidentare groaznică la un meci de fotbal din Dâmboviţa! Fotbalist preluat de ambulanţă. Coechipierii l-au însoţit la spital

Foto arhivă
Publicitate
Distribuie

Ionuț Parghel
Un jucător de la Olimpicii Ulmi III a întâmpinat momente groaznice pe terenul din Pietrari. În disputa cu echipa din localitate, Viitorul, componentul de la Olimpicii a avut parte de o accidentare gravă, fiind trasportat de urgență la spital. În primele minute ale întâlnirii ce a contat pentru etapa a 24-a  Ligii a 6-a – Seria Promoție Nord, jucătorul Olimpicilor a suferit fracturi multiple, după ce un adversar a intrat cu “talpa” în umărul său. La capătul puternicului impact, fotbalistul din Ulmi a picat pe mână, iar durerile l-au cuprins din toate încheieturile. Conștienți de accidentarea gravă a coechipierului, întreaga echipă a Olimpicilor a decis să-l însoțească pe acesta la spital, renunțând astfel să mai joace cu Pietrari. Așadar, în momentul când ambulanța l-a preluat pe jucătorul accidentat, arbitrul întânirii a fost nevoit să fluiere și el sfârșitul jocului…la doar cinci minute de la debutul acestuia! Retragerea de pe teren a formației din Ulmi a dus Viitorul să câștige jocul cu scorul de 3-0.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!