Accident violent în Târgoviște! S-a oprit cu Bentley-ul în țeava de gaze. Două persoane, dintre care un copil de 6 ani, au fost rănite

Publicitate

Accident violent, duminică seara, pe Calea București, la ieșirea din municipiul Târgoviște. Un autoturism Bentley a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o țeavă de gaze, pe care a rupt-o.

În urma impactului, un copil de 6 ani a fost rănit, iar o femeie a suferit un atac de panică. Atât, minorul, cât și tânăra se aflau în mașină. La fața locului, celor două persoane li s-au acordat îngrijiri medicale, iar apoi au fost transportate la spital de către un echipaj SMURD.

Țeava de gaze a fost opturată de către pompieri până la remediere de către echipele specializate ale distribuitorului de gaze.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!