Accident violent pe DN 72 provocat de un șofer beat. O mașină a ajuns în șanț

Publicitate

Aburii alcoolului l-au pus l-a mare încercare pe un tânăr dâmbovițean! Aflat în stare de ebrietate, un bărbat de 32 de ani s-a urcat la volan, iar pe Drumul Național 72, pe raza localității Adânca, a produs un accident rutier.

Totul s-a întâmplat în momentul când a pierdut direcția de deplasare și a pătruns pe contrasens, izbind din plin o mașină condusă de un tânăr de 31 de ani, și pe care a răsturnat-o într-un șanț de la marginea carosabilului.

În urma accidentului nimeni nu a fost rănit, dar în schimb s-au înregistrat serioase pagube materiale.

Polițiștii ajunși la fața locului i-au controlat pe șoferii implicați în accident, iar în urma verificării cu etilotestul tânărul care a intrat pe contrasens a fost găsit cu o alcoolemie de 1.52 m/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult de atât, acesta a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice și totodată s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!