Accident violent pe DN 71, la intersecția cu Nucet. Trei persoane au fost rănite

Publicitate

Un accident violent s-a produs, vineri după-amiază, pe DN 71, la ieșirea din localitatea Mircea Vodă, la intersecția cu Nucet.

În urma unei coliziuni violente dintre două mașini, trei persoane au fost rănite, potrivit reprezentanților ISU Dâmbovița. Toate victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

“Echipaje de pompieri intervin pentru asigurare zonă la accident rutier produs pe DN 71, la intersecția cu Nucet. La locul accidentului, după evaluarea medicală a persoanelor au fost identificate trei victime rănite ușor, conștiente. Acestea sunt transportate la UPU Târgoviște”, se arată într-o informare ISU Dâmbovița.

Au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj  SMURD, dar și  un echipaj SAJ Dâmbovița.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!