Accident violent în municipiul Târgoviște. Doi bărbați și o femeie au fost răniți

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în prima parte a zilei de vineri, pe strada “Petru Cercel” din Târgoviște. În urma unei coliziuni dintre două autoturisme, trei persoane (doi bărbați și o femeie) au fost rănite, iar apoi, transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Coliziunea a avut loc în jurul orei 11.00, după ce un autoturism, aflat pe un drum secundar, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism aflat pe un drum principal.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele nefericitului accident rutier.

La fața locului au ajuns și pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere, pentru asigurarea zonei. Tot la locul accidentului s-a deplasat și un echipaj SAJ Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!