Un şofer din Dâmboviţa a intrat cu bolidul în curtea unei case. A rupt porţile şi a fisurat o conductă de gaze | FOTO

Publicitate

O conductă de gaze, un stâlp de electricitate și un autovehicul au fost avariate, miercuri de dimineață, în comuna Nucet, în urma unui accident rutier. 

Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD pentru asigurarea de zonă. Potrivit ISU Dâmbovița, din fericire nu au existat victime.

“Astăzi, 09 decembrie 2020, în jurul orei 03:30, pompierii târgovișteni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe pe raza localității Nucet, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit carosabilul și a intrat, prin porți, în curtea unei gospodării.

În urma impactului a fost avariat și un stâlp de electricitate, iar o conductă de gaze a fost fisurată.

La locul evenimentului, pompierii de la Detașamentul Târgoviște s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD, unde au acționat pentru asigurarea și securizarea zonei până la sosirea echipelor specializate de la operatorii de distribuție a gazelor și energiei electice.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale importante”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!