Accident violent într-o intersecție din Târgoviște, provocat de un șofer beat! Ce alcoolemie a prezentat conducătorul auto

Publicitate

Un accident violent a avut loc, luni după-amiază, la intersecția Bulevardul Eroilor cu str. Aleea Sinaia, din municipiul Târgoviște. În coliziune au fost implicate două autoturisme, iar aceasta a fost provocată de un șofer beat. Târgovișteanul, în vârstă de 64 de ani, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa. Din fericire, nu au existat victime.

În urma testării cu aparatul etilotest,  șoferul vinovat pentru accident a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Totodată, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de
1.580 de lei, iar, ca măsură complementară, s-a dispus retragerea certificatului de
înmatriculare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare întrucât bărbatul nu deținea
o asigurare obligatorie de răspundere civilă valabilă.

În cauză, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„La data de 13 martie a.c., în jurul orei 14:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au
protocolat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Târgoviște, ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice, iar, la intersecția Bd. Eroilor cu str. Aleea Sinaia, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în fața acestuia”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!