Un accident violent a avut loc între două mașini, vineri de dimineață, la intersecția drumului județean 721 cu DN 72. În urma impactului dintre două autoturisme, un șofer, de 21 de ani, din Văcărești, a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Vinovată pentru producerea accidentului este o șoferiță, de 38 de ani, din comuna Produlești. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
„În această dimineață, 20 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie, de 38 de ani, din comuna Produlești, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția drumului județean 721 cu drumul național 72, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Văcărești.
În urma impactului, tânărul, de 21 de ani, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.














