Accident violent în Dâmbovița! Femeie rănită după ciocnirea dintre două mașini

Publicitate

Un accident violent a avut loc, duminică după-amiază, pe DN 7, pe raza localității Tărtășești! În urma ciocnirii dintre două mașini, o femeie, de 33 de ani, a fost rănită. Victima, care era pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„La data de 10 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele date, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Răscăieți, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, în Tărtășești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 40 de ani, din București.

În urma impactului, o femeie de 33 de ani, pasagera primului autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!