Un accident teribil s-a consumat, miercuri după-amiază, pe Autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 64, pe raza localității Olteni, din județul Dâmbovița, pe sensul de mers către Capitală.
În urma unei coliziuni în care au fost implicate șapte autovehicule, 3 persoane au fost rănite. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, potrivit ISU Dâmbovița.
Două dintre autovehicule s-au răsturnat după impactul puternic. Unul s-a răsturnat în afara carosabilului, iar celălalt pe banda de urgență.
„Pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate șapte autovehicule, unul dintre ele este răsturnat în afara carosabilului, iar altul este răsturnat pe banda de urgență. Potrivit primelor date, două persoane ar fi suferit leziuni, urmând să fie evaluate medical la fața locului.
Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1, circulându-se doar pe banda nr. 2. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 17.00”, a transmis Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Zona accidentului este asigurată de pompierii Detașamentelor Găești și Titu, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 4 echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare. Totodată SAJ Dâmbovița a deplasat la fața locului 4 echipaje.