Accident mortal, marți de dimineață, pe raza localității Dobra, din județul Dâmbovița, după ce o autoutilitară (platformă) încărcată cu butelii s-a răsturnat la marginea drumului. Șoferul acesteia, un bărbat de 57 de ani, din București, și-a pierdut viața în cumplitul accident.
În ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.

„În cursul zilei de astăzi, 21 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier , în localitatea Dobra.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 57 de ani, din București, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pentru transport butelii, pe DJ 711, în localitatea Dobra, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, și ar fi părăsit partea carosabilă.
Traficul este în continuare blocat”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Știrea inițială














