Accident în municipiul Târgoviște. Pasagerul unui autobuz, rănit în momentul când șoferul a frânat brusc pentru a evita o coliziune violentă cu un autoturism

Publicitate

Un accident de circulație a avut loc, luni după-amiază, pe raza municipiului Târgoviște.

Conform unei informări IPJ Dâmbovița, șoferul unui autobuz, în vârstă de 49 de ani, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Târgoviște, ar fi frânat pentru a evita coliziunea cu un alt auto staționat.

Din primele cercetări, autoturismul staționat nu s-a asigurat în momentul deschiderii portierei. O persoană din autobuz a fost  rănită ușor. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele nefericitului eveniment rutier.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!