Un nou accident grav s-a produs, astăzi, pe Valea Dâmboviței, pe DN 72 A! Un bărbat și o femeie au ajuns de urgență la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe raza comunei Voinești.
Accidentul a avut loc în momentul când bărbatul, în vârstă de 48 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a direcției de deplasare. Suferind mai multe leziuni, șoferul și o pasageră au fost transportați la spital.
,,Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 48 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în localitatea Voinești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, șoferul și o pasageră, de 37 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Zona accidentului a fost asigurat de pompierii Gărzii de Intervenție Voinești, care au acționat cu o autospecială de intervenție. SAJ Dâmbovița a deplasat la locul accidentului două echipaje pentru a prelua răniții.