Accident grav la Mătăsaru! Șoferul care s-a răsturnat pe DN 7 este un tânăr de 19 ani

Publicitate

Un accident grav s-a produs, miercuri de dimineață, în jurul orei 07.00, pe DN 7, pe raza localității Mătăsaru. Un tânăr din Boteni, de doar 19 ani, s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile, după ce a pierdut controlul volanului și a direcției de deplasare, potrivit IPJ Dâmbovița. Acesta circula cu autoturismul pe direcția de mers Găești către Mătăsaru.

În urma accidentului, tânărul șofer a fost rănit. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

În autoturismul răsturnat s-a mai aflat și o adolescentă de 18 ani, care era pasageră. În urma accidentului și aceasta a fost rănită. Ca și șoferul, tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!