Accident grav la Bilciurești. Cinci persoane au fost rănite grav, după ce două mașini s-au ciocnit frontal într-o curbă

Publicitate

Accident dramatic, duminică de dimineață, pe drumul județean 711, pe raza localității Bilciurești.

Cinci persoane au fost rănite grav în urma unei coliziuni frontale dintre un autoturism și o dubă. Impactul dintre mașini s-a produs într-o curbă, după ce șoferul autoturismului ar fi intrat pe contrasens și a lovit în plin duba.

Doi dintre răniți au fost transportați de urgență la un spital din București, iar celelalte trei victime au fost duse la Spitalul Județean din Târgoviște pentru îngrijiri și investigații medicale.

Se pare că, patru dintre victime, aflate în autoturism, erau membrii unei fanfare, care se îndreptau spre o înmormântare.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele nefericitului eveniment rutier. Ei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: targovistenews.ro

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!