Accident grav în Dâmbovița! Două TIR-uri și un autoturism s-au ciocnit violent. Trei persoane sunt rănite

Sursă foto: Facebook
Publicitate

Un accident violent a avut loc, marți după-amiază, pe DN1A, între localitățile Butimanu și Cojasca. În urma unei coliziuni violente între două TIR-uri și un autoturism, 3 persoane au fost rănite. Persoanele rănite primesc îngrijiri medicale de la paramedicii prezenți la fața locului. În total, au fost implicate șase persoane în accidentul grav.

Unul dintre autotrenuri transporta aproximativ 6 tone de substanțe periculoase.

„Din primele date, coliziune între două TIR-uri și un autoturism. La acest moment, trei persoane primesc îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Circulația este blocată pe ambele sensuri de deplasare.

Zona accidentului este asigurată de pompierii Gărzii Cornești, cu 2 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. De la SAJ Dâmbovița, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!