Accident cumplit în Dâmbovița! Doi morți și 9 copii răniți, după ciocnirea dintre un microbuz și un autoturism

Publicitate

Un accident mortal s-a produs, joi de dimineață, pe raza localității Aninoasa. În urma unei coliziuni violente, dintre un microbuz cu elevi și un autoturism, două persoane au decedat pe loc, iar alte 9 sunt rănite.

Persoanele decedate sunt șoferul și unul dintre pasagerii din microbuz. Toți cei 9 elevi din microbuz au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Pentru gestionarea situației și acordarea asistenței medicale victimelor au acționat 2 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 echipaje de descarcerare și 2 autospeciale de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri din Târgoviște.

“Din informațiile preliminare, există 2 persoane încarcerare inconștiente (șoferul microbuzului și unul dintre pasageri). În microbuzul implicat au fost 9 copii evacuați de la locul accidentului, până la sosirea echipajele de intervenție.

Cele două victime încarcerate au fost declarate decedate, iar cei 9 copii au fost transportați la spital (6 transportați de echipajele SMURD și SAJ, 3 cu mijloace proprii până la sosirea forțelor de jntervenție)”, se arată într-un conunicat ISU Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!