Accident cu patru victime și două mașini implicate, în Dâmbovița. Trei dintre persoanele rănite au ajuns la spital

Publicitate

Un accident violent s-a produs cu puțin timp în urma pe raza localității Răzvad, din județul Dâmbovița. În urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat patru victime, potrivit unei informări ISU Dâmbovița.

Conștiente și cooperante, toate persoanele accidentate au fost asistate medical la locul accidentului. În schimb, una dintre ele, asistată de paramedicii de pe echipajul SMURD, a refuzat transportul la spital.

Zona accidentului este asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță de tip SMURD.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!