Accident cu două victime la Dărmănești. Două autoturisme s-au ciocnit violent

Publicitate

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN 72, pe raza localității Dărmănești.

Două autoturisme s-au acroșat violent, iar în urma impactului au rezultat două victime. Ambele persoane rănite au primit primul ajutor din partea paramedicilor, dar în același timp, acestea au refuzat transportul la spital.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment. Asigurarea zonei a fost efectuată de pompierii Detașamentului Moreni.

“În această dimineață, în jurul orei 07:15, pompierii de la Detașamentul Moreni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe DN-72, pe raza localității Dărmănești, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul evenimentului, salvatorii morenari s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și au acționat pentru asigurarea zonei și sablarea carosabilului.

În urma accidentului rutier au rezultat două victime care, după acordarea primului ajutor calificat de către echipajul de ambulanță SAJ, au refuzat transportul la spital”, au transmis pompierii de la ISU Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!