Un accident rutier grav a avut loc, miercuri după-amiază, pe DN 71, pe raza localității Cazaci. Evenimentul s-a soldat cu doi răniți, dintre care un minor. După ce au fost evaluate la fața locului, victimele au fost transportate la spital. În coliziune au fost implicate două autoturisme, conduse de un bărbat și o femeie.
Cum s-a produs accidentul
Din primele date, un bărbat, de 74 de ani, din Titu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în afara localității Cazaci, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 24 de ani, din comuna Braniștea.
În urma impactului, o femeie, de 73 de ani și un minor au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat zona accidentului
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un un echipaj SMURD. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SAJ.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.