Academica Clinceni a făcut contestaţie împotriva Chindiei Târgovişte! “Lași echipa să câștige și tu nu ești în regulă cu carnetele, uite la ce duce!”

Publicitate

Ionuț Parghel
Meciul dintre Chindia Târgoviște – Academica Clinceni, încheiat pe teren cu 1-0 pentru gazde, creează în continuare frisoane pentru dâmbovițeni. Înainte de startul jocului de pe “Eugen Popescu” ilfovenii au contestat vizele medicale ale elevilor lui Viorel Moldovan, pe motiv că nu ar exista pe carnetele acestora parafa unui medic de medicină sportivă. Interesantul caz, se pare, că va fi judecat chiar astăzi de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal.

Cum oficialii Chindiei știu că nu există nici un fel de probleme cu contestația depusă de ilfoveni, aceștia nu au nici o temere în acest sens. “Au contestat vizele medicale ale jucătorilor noștri, contestația fiind depusă înainte de startul meciului, pe motiv că nu ar exista parafa unui medic de medicină sportivă. Facem vizita medicală de ani buni la Policlinica autorizată și specializată pe medicină sportivă Vitan. Nu au fost nici un fel de probleme. Ba reținem că anii trecuți și Academica mergea acolo. E o contestație fără suport regulamentar sau legal, ne așteptăm ca nici măcar să meargă să o susțină. Reamintim tuturor că AFC Chindia Târgoviște este un club profesionist care respectă toate normele în vigoare”, s-a exprimat Marcel Ghergu, președintele Chindiei, pentru Prosport.

Constantin Bigan: “Nu făceam contestație, dacă nu era argumentată

De partea cealaltă, oficialii Clinceniului sunt încrezători că pot ieși câștigători în privința contestației depusă cu 11 zile în urmă. “A deranjat faptul că un tip din conducerea Chindiei a adresat cuvinte urâte la adresa noastră. Am reacționat și noi, iar înaintea meciului de la Târgoviște am contestat că n-au viza medicului specialist pe carnet, de medicină sportivă. Este clar că nu era viză pe carnet, și nu la un singur jucător, ci la cinci jucători. Să știți că nu făceam contestație, dacă nu era argumentată. Depinde ce va decide comisia, însă conform regulamentului, se sancționează cu pierderea jocului cu 3-0. Lași echipa să câștige și tu nu ești în regulă cu carnetele, uite la ce duce! Mie îmi pare rău pentru Târgoviște, dar asta e situația”, a transmis Constantin Bigan, președintele Academicii, pentru Sportimpact.ro.

Astăzi, de ora 18.00, în deplasare, târgoviștenii întâlnesc pe Sportul Snagov, ocupanta locului 5. Înaintea jocului de astăzi, dâmbovițenii se află pe locul 2, cu 70 de puncte acumulate. În schimb, dacă Comisia de Competiții și Etică a FRF va da un verdict favorabil Academicii Clinceni în urma urma contestației înaintate, clasamentul la vârf al Ligii a 2-a ar exploda, iar lupta pentru promovare s-ar aprinde mai mult ca niciodată. O eventuală pierdere a meciului cu Academica ar împinge Chindia să pice pe locul 3, înaintea duelului cu Snagov.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!