Polițiștii din Fieni sunt în alertă după ce un bărbat, în vârstă de 59 de ani, e de negăsit de miercuri de dimineață! Acesta a plecat cu vacile la păscut și nu a mai revenit. De atunci, nimeni nu mai știe nimic despre bărbat.
Dispariția bărbatului a fost anunțată, astăzi, la Poliție, de către proprietarul animalelor.
,,În cursul zilei de astăzi, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că angajatul său, Mîndru Constantin, de 59 ani, s-a deplasat cu o turmă de vite spre locul de pășunat, în dimineața zilei de 13 august a.c. și nu a mai revenit”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Acesta are următoarele semnalmente: 1,70 m înălțime, 70 de kilograme, păr șaten și ochi căprui.
În momentul dispariției, purta o geacă de fâș roșie cu negru, pantaloni de trening negri și cizme de cauciuc de culoare neagră.
De asemenea, bărbatul prezintă un handicap locomotor la piciorul stâng.
Polițiștii efectuează verificări în vederea identificării acestuia.
Persoanele care dețin informații utile în vederea identificării bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.














