Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunță că a început reorganizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
”În maxim o lună trebuie să se vadă deja schimbările. Agenția va înceta să se/ne mai păcălească că se ocupă, într-adevăr, de șomeri sau că ar cunoaște nevoile din piață. Acesta este sfârșitul unei perioade atât de benefice financiar doar pentru unii, o perioadă în care liste de șomeri se «plimbă» de la un angajator la altul, o perioadă de congrese, conferințe etc. Și atât”, este mesajul ministrului liberal al Muncii.
Oficialiul anunță că Ministerul dorește să sprijine în mod activ toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și, pentru prima dată, ”în mod organizat, vom face ca ANOFM să fie un partener de încredere pentru cei în plină formă de muncă, cu anumite calificări și în curs de perfecționare/dezvoltare, pentru că trebuie să scăpăm de complexul instituției care se rezumă la șomerii fără calificări/mediu calificați. Toți cei în căutarea unui loc de muncă au în noi un partener serios și determinat. În România statul trebuie să facă tot ceea ce poate pentru ca cei care doresc și pot să muncească, să facă cât mai simplu pasul de la persoană fără loc de muncă la angajat. Și să găsească ceva care să i se potrivească”, a mai transmis Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii susține că vrea să se se vadă rapid primele efecte pentru re-setarea politicilor de angajare, formare, consiliere pentru integrare în piața muncii. ”Și la centru, dar și în teritoriu lucrurile se vor schimba. Radical. Nu cred în mici modificări. Instituția are nevoie să fie resetată. Totul transparent. Va rezista cine vrea să facă performanță”.
În context, noul președinte al ANOFM are un termen scurt pentru evaluare internă. Obiectul principal – conectare la angajatori, recâștigarea încrederii acestora, preluaarea oricărei informații relevante pentru a face această instituție eficientă și credibilă.