A fost sfințită Biserica parohiei „Izvorul tămăduirii” din municipiul Târgoviște

Publicitate

Numeroși credincioși din Târgoviște și din împrejurimi au luat parte astăzi, 1 septembrie 2024, la ceremonia de sfințire a bisericii parohiei cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sf. Ier. Spiridon” și „Sf. Mc. Haralambie” din municipiul Târgoviște, după ce aceasta a făcut obiectul unor ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alături de un sobor de preoți, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii și Sfânta Liturghie.

Cu acest prilej, Înaltul Ierarh a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Ocnița I, Protoieria Târgoviște Nord, pe tânărul diacon Ionuț Vasilache, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității “Valahia” din Târgoviște.

Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a evidențiat, în cuvântul adresat celor prezenți, importanța resfințirii acestei biserici, adevărată bijuterie de artă bisericească ce aparține gloriei culturale și spirituale a istoricei Cetăți de Scaun muntene, sigura din zonă cu pictură exterioară.

Înaltpreasfinția Sa a evocat rolul deosebit al bisericii, ca lăcaș de cult, pentru viața comunității, dar și a fiecărui credincios în parte.

Înaltul Ierarh a acordat rangul de „iconomstavrofor” preoților Sorin Neculăescu și Mihail Grigorescu, precum și mai multe „Diplome mitropolitane de recunoștință”, printre care și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Pe lângă autoritățile menționate, au mai participat: Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița, reprezentanți ai județului Dâmbovița în Parlamentul României, Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște.

Potrivit Arhiepiscopiei Târgoviște, prima biserică a fost ctitorită între anii 1832-1833 și a fost consolidată, iar pictura interioară și exterioară a fost restaurată între anii 2017-2024.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!