A fost sfințită biserica parohiei cu hramurile „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Cornești

Publicitate

Luni, 9 iunie, în a doua zi de Rusalii, a fost sfințită biserica parohiei cu hramurile „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ibrianu, comuna Cornești, după ce lăcașul de cult a cunoscut ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.

Au participat numeroși credincioși și autorități naționale, județene și locale, răspunsurile la strană fiind date de Corul bărbătesc „Valachia Christiana”.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, alături de un sobor de preoți.

Preot Ionuț Ghibanu, vicar eparhial, a dat citire Actului de sfințire, apoi preot Marius Traian Stan, Protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, a rostit cuvântul de bun venit adresat Înaltpreasfinției Sale, iar preotul paroh Nicolae Donel Căplănuși a mulțumit public Părintelui Mitropolit Nifon, precum și tuturor celor care au sprijinit restaurarea bisericii.

Înaltpreasfinția Sa a evocat, în cuvântul său, semnificația sărbătorii Sfintei Treimi și legătura acesteia cu Cincizecimea, arătând că „Sfânta Biserică este icoana prin excelență a Sfintei Treimi, imagine simbol a cerului și a dumnezeirii, spațiu al transfigurării și al îndumnezeirii noastre”.

„În a doua zi de Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, am participat la slujba de sfințire a Bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ibrianu, comuna Cornești. A fost un moment încărcat de emoție și speranță pentru întreaga comunitate.  Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenţi și le doresc multă sănătate, pace și binecuvântări”, a transmis președintele CJD.

Înaltul Ierarh a acordat rangul de „iconom stavrofor” preotului Nicolae Donel Căplănuși și „Diploma chiriarhală de recunoștință” președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan; primarului comunei Cornești, Bogdan Guță; fostului primar al localității, Radu Stancu; epitropului eparhiei, Dumitru Aldea; consilierului parohial Gabriel Rădulescu și lui Ștefan Ștefan și Florin Ștefan.

Biserica Parohiei Ibrianu, construită în anul 1942, în formă de cruce, având o turlă principală deasupra naosului și alte două turle mici deasupra pronaosului, a fost restaurată între anii 2012-2025, alături de clopotniță, prilej cu care a fost realizată și o clădire nouă, care include capelă și bibliotecă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!