Polițiștii din județele Argeș și Dâmbovița sunt în alertă după ce o minoră de 15 ani, din Pitești, a dispărut fără urmă, din noaptea de 17 spre 18 iulie. Daria Maria Andrei ar fi plecat de la adresa unde locuiește cu chirie, fără a mai reveni.
Fata are 1,60 metri înălţime, greutatea de aproximativ 55 de kilograme, ochi căprui și părul șaten, lung.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu blugi negri, tricou alb și adidași albi.
Vineri după-amiază, pe raza municipiului Târgoviște a fost emis un mesaj de tip RO-ALERT pentru semnalarea minorei în vârstă de 17 ani.
Persoanele care pot oferi relații cu privire la fata de 15 ani sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.