„Condamnăm ferm orice formă de abuz”. Reacția IȘJ Dâmbovița după ce profesorul de la școala gimnazială din Dragomirești a fost acuzat de agresiune sexuală

Publicitate

Un profesor dâmbovițean, care preda la una dintre școlile gimnaziale aflate pe raza comunei Dragomirești, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani. Incidentul șocant a avut loc în incinta unității de învățământ, în timpul cursurilor.

„Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița condamnă ferm orice formă de abuz comisă de personalul din instituțiile de învățământ, înregistrând cu îngrijorare cazul profesorului reținut pentru cercetarea infracțiunii de agresiune.

Echipa ISJ Dâmbovița își exprimă profunda preocupare și transmite colegilor directori să sporească vigilența și să întărească mecanismele legale pentru prevenirea formelor de violență sau abuz în mediul educațional și raportarea posibilelor abateri către instituțiile în a căror competență se află cercetarea”, se arată într-un comunicat de presă emis de IȘJ Dâmbovița.

În acest sens, IȘJ Dâmbovița a luat următoarele măsuri imediate în cazul profesorului cercetat:

-demararea unei anchete interne, la nivelul unității de învățământ, în colaborare cu autoritățile competente și suspendarea de la clasă a profesorului cercetat, în conformitate cu legislația în vigoare;

-implementarea unor măsuri suplimentare de prevenție și popularizarea mecanismelor de raportare sau sesizare anonimă și sesiuni de informare pentru elevi, părinți și cadre didactice, în unitățile de învățământ în care profesorul este titular începând cu 1 septembrie 2025;

-punerea la dispoziție pentru minorul afectat și pentru alți copii și elevi, care au luat la cunoștință despre caz a sprijinului consilierului școlar. Clasa a fost cuprinsă într-un program de consiliere de grup, iar elevei îi este asigurat suport psihologic prin activități de consiliere individuală.

„Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița asigură transparență în acest proces și va furniza informații actualizate despre evoluția cazului și acțiunile întreprinse, cu scopul prevenirii repetării unor astfel de cazuri.

Cu ocazia primei ședințe de lucru cu directorii unităților de învățământ vor fi reamintite prevederile legale și responsabilitățile personalului de conducere, didactic și administrativ, precum și obligativitatea întreprinderii demersurilor legale pentru identificarea precoce a unor comportamente nedorite în rândul personalului angajat în sistemul educațional”, a mai precizat IȘJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!