Adolescentul din Târgoviște, care a înjunghiat cu sânge rece un tânăr, arestat preventiv! Scene de o cruzime extremă s-au consumat joi seara pe strada Vasile Blendea

Publicitate

Procurorii dâmbovițeni instrumentează dosarul de omor în care este cercetat adolescentul de 15 ani, care a înjunghiat mortal un tânăr, de 32 de ani, în seara zilei de joi, 24 iulie, în cartierul Microraionul XI, din Târgoviște. Scenele de o cruzime extremă s-au consumat pe strada Vasile Blendea, în zona blocului cu nr. 24, sc. B.

În urma unui conflict spontan iscat, bărbatul, de 32 de ani, a fost înjunghiat cu un cuțit în zona toracelui, care a dus la decesul acestuia.

În urma crimei consumate, adolescentul de 15 ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

„La data de 25.07.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale daţă de inculpatul R.I.R., în vârstă de 15 ani, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de omor prev. de art.188 alin.1 C.pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 alin.2,3 din C.pen. cu aplicarea art. 113 alin.2 din C.pen. și a art. 38 alin.2 din C.pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în data de 24.07.2025, în jurul orei 22.14, în timp ce se afla pe str. Vasile Blendea în zona blocului cu nr. 24, sc. B, din municipiul Târgovişte, în urma unui conflict spontan, a înjunghiat cu un cuțit în zona toracelui pe victima N.B.I., producând decesul acestuia, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

La aceeaşi dată s-a solicitat Tribunalului Dâmboviţa arestarea preventivă a inculpatului, aflat în stare de reţinere, pe o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Știrea inițială 

O nouă crimă a zguduit județul Dâmbovița! Un bărbat de 32 de ani, înjunghiat mortal pe o stradă din Târgoviște. Agresorul este un adolescent de 15 ani

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!