800 de copii au participat la activitățile organizate în „Școala Altfel” la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița

Publicitate

800 de copii, de la preșcolari la clasa a VIII-a, au participat, în această săptămână, la activitățile organizate în cadrul Programului Național Școala Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Aceștia, alături de cadre didactice, meșteri populari și artiști plastici, au evidențiat aptitudini de mici artiști, și-au dezvoltat competențe de comunicare, au valorificat spiritul de echipă în cadrul atelierelor extrem de atractive de Încondeiat ouă, Icoane pe sticlă, Cusături și Olărit, precum și al celor două ateliere dedicate programului Săptămâna verde: Atelier Eco – hârtie și Atelier Eco – tehnica colajului

La finalul activităților, fiecare clasă a primit o diplomă de participare, în semn de apreciere pentru efortul depus.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!