69 cazuri de COVID-19 în Dâmbovița și patru decese, în ultimele 24 de ore

Publicitate

2069 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în România, dar și alte 56 de decese!

În intervalul 11.10.2020 (10:00) – 12.10.2020 (10:00) au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București. Până astăzi, 5.467 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Situația de astăzi, din județul Dâmbovița, este următoarea:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 4.666 (69 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 3.807
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 167 (ultimele patru decese înregistrate: 3 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 53 și 76 de ani)
  • Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 1.011
  • Persoane aflate în carantină instituționalizată: 2
  • Persoane aflate în izolare la domiciliu: 465
  • Persoane aflate în izolare instituționalizată (internate în spital): 228

Totodată, echipajele ISU “Basarab l” Dâmbovița și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au fost solicitate în continuare pentru transportul persoanelor suspecte/confirmate cu Covid-19 la unitățile spitalicești, precum și pentru prelevarea de probe biologice la domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate de către personalul ISU “Basarab l” Dâmbovița 7 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești precum și 7 misiuni de decontaminare. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a efectuat 28 de misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești și 10 misiuni privind recoltarea/transportul probelor biologice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!