60 de studenți din toate universitățile țării, în reuniune la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Trei zile cu întâlniri de schimburi de idei și experiențe

Publicitate

ReUniunea în campusul Universității „Valahia” din Târgoviște”!

În perioada 28 februarie – 2 martie, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a fost gazda unui eveniment național organizat de Uniunea Studenților din România (USR), în colaborare cu Liga Studenților din Universitatea Valahia (LSVU).

Evenimentul a reunit 60 de studenți reprezentanții unui număr de 12 centre universitare de renume, din zonele sud-est, sud-vest, centru-nord și est și vest, având drept scop reprezentarea diverselor domenii de interes pentru studenții din România.

Prin această inițiativă, partenerii evenimentului au facilitat schimbul de idei și experiențe între studenți în raport cu mediul universitar românesc, consolidând relațiile dintre organizațiile studențești și întărind dezvoltarea unor proiecte comune menite să sprijine formarea profesională și personală a tinerilor.

Pe parcursul celor trei zile, participanții au luat parte la sesiuni de lucru, dezbateri și activități menite să încurajeze dialogul și cooperarea între organizațiile studențești și reprezentanții acestora.

LSVU și USR, alături de Universitatea „Valahia”, au contribuit la consolidarea unui hub educațional temporar, transformând Campusul universitar într-un punct de legătură între organizațiile studențești din diferite regiuni ale țării.

Astfel, s-a încurajat dezvoltarea unei comunități academice unite la nivel național, orientate spre excelență și implicare civică. În plus, Campusul universitar modern, condițiile optime și facilitățile oferite au asigurat un mediu propice desfășurării evenimentului.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!