6 tineri din Dâmbovița au furat o centrală termică și alte bunuri dintr-o societate comercială. Bărbații sunt cercetați de polițiști

Foto: Arhivă
Publicitate

6 tineri din comuna Șotânga, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, sunt cercetați de polițiști, după ce au furat dintr-o societate comercială o centrală termică, un boiler electric, un vas de expansiune și o pompă de reciclare. Bărbați sunt bănuiți că au sustras aceste bunuri în ziua de 14 septembrie.

Cel care a anunțat Poliția cu privire la dispariția bunurilor a fost un bărbat, din comuna Voinești. Oamenii legii au identificat bunurile sustrase, acestea fiind restituite persoanei vătămate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

„La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 11.20, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați de un bărbat, din comuna Voinești, cu privire la faptul că dintr-o societate comercială ar fi fost sustrasă o centrală termică.

În urma cercetărilor efectuate, la data de 30 de polițiștii au identificat și depistat persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, toți din comuna Șotânga”, au transmis polițiștii dâmbovițeni

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!