47 de stații de cale ferată, printre care și Târgoviște, vor fi modernizate în cadrul unui amplu program

Publicitate

Debut în cadrul programului derulat de Compania de Căi Ferate CFR prin care vor fi modernizate 47 de stații de cale ferată.

7 companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate privind 44 de staţii de cale ferată, incluse în programul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane RON, fără TVA.

Ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Bucureşti şi Iaşi pentru cele 12 de staţii de cale ferată – Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului (Oraş) – aflate pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Iaşi şi Suceava, au fost evaluate din punct de vedere tehnic, în prezent fiind în evaluare ofertele financiare.

Restul ofertelor sunt în diferite stadii.

Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de staţii au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:  modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă;  înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;  asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante;  modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;  asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!