45 de percheziții în București și 24 de județe. Vizată, o firmă de înfrumusețare pentru evaziune fiscală, dar și vătămare corporală și exercitarea fără drept a unei profesii

Publicitate

Zeci de percheziții astăzi în București și alte 24 de județe!

Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație anunță că, în cursul zilei de  astăzi, 10 iunie 2021, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea a 45 de percheziții domiciliare în București și în alte 24 de județe, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual și exercitarea fără drept a unei profesii.

Infracțiunile cercetate au fost săvârșite de către reprezentanții unei clinici de înfrumusețare ce funcționează în municipiul București, cu ocazia efectuării procedurilor de înfrumusețare – invazive sau noninvazive -, atât la sediul acesteia, cât și în alte locații partenere de pe teritoriul țării de către angajați/colaboratori, fără a le evidenția în sistem contabil și fără a îndeplini condițiile esențiale pentru exercitarea unei astfel de profesii.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a IGPR.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, ÎCCJ anunță că, atunci când împrejurările vor permite, se vor oferi detalii suplimentare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!