3 persoane au fost rănite, 17 mașini avariate și geamuri sparte la trei blocuri în urma exploziei unei mașini!

Publicitate

O mașină a explodat în această după-amiază în Râmnicu Vâlcea, iar în urma acestui eveniment 3 persoane au fost rănite, alte 17 mașini au fost avariate și geamurile de la trei blocuri au fost sparte, aceste date fiind transmise de Purtătorul de Cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Cătălin Popescu, potrivit Realitatea.Net.

Cele trei persoane rănite au avut nevoie de asistență medicală de urgență, două dintre acestea fiind transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, potrivit datelor transmise de autorități, în mașina care a explodat se afla un tub de oxigen și unul de acetilenă, însă acestea nu au reprezentat un pericol, fiind apoi predate poliției. Tot autoritățile au transmis că sursa cea mai probabilă a exploziei este aprinderea scăpărilor de gaze în interiorul autovehiculului de la scânteile produse în urma utilizării închiderii centralizate, conform Realitatea.Net.

În urma acestui accident, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!