Ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor. Aceasta este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor.
Într-un climat social cu statistici negre în România, unde violența împotriva femeilor este într-o ascensiune fără precedent, cu 52 de cazuri de femicid, deputatul PNL Aurelian Cotinescu a demarat deja o serie de conferințe dedicate luptei împotriva violenței domestice, serie intitulată „Dâmbovița nu tace! O comunitate care ascultă, protejează”.
Astăzi, 25 noiembrie, parlamentarul liberal a transmis: „Nu vorbim doar despre o zi simbolică – Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Vorbim despre 52 de femei din România care, doar în ultimul an, nu au mai avut șansa să ceară ajutor. 52 de vieți curmate prin violență. 52 de familii sfâșiate. 52 de cazuri de femicid și alte câteva mii de victime.
Nu sunt doar cifre. Sunt nume, chipuri, mame, fiice, surori.
În această zi, trebuie să avem curajul să privim realitatea în față și să înțelegem că violența nu este „o problemă privată”, ci o urgență socială.
Scopul zilei este clar: conștientizare, prevenire, protecție și solidaritate.
Ca deputat, am susținut constant lupta împotriva violenței de gen și am votat toate legile bune care au adus protecție reală pentru victime.
S-au făcut pași importanți, iar astăzi femeile aflate în pericol au la dispoziție instrumente vitale:
-Ordinul de protecție;
-Monitorizarea agresorului cu brățară electronică;
-Asistență juridică gratuită;
-Vouchere de sprijin pentru o viață independentă;
-Aplicația Bright Sky – cu sfaturi, informații și jurnal de dovezi;
Fiecare dintre aceste măsuri înseamnă șanse reale la siguranță, la libertate, la o nouă viață”, a declarat Aurelian Cotinescu.
















