24 iunie, Sânzienele sau Drăgaica și Ziua Universală a Iei. În calendarul ortodox din iunie, mai exact pe 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, pică Drăgaica sau Sânzienele, o sărbătoare populară care coincide cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele sau Drăgaicele, personaje mitice bune, nocturne, apar în cete, de obicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri, această sărbătoare fiind a Soarelui, a poftei de viaţă, a dragostei şi a fertilităţii.
Nu se putea alege o sărbătoare mai frumoasă și pentru a celebra cămașa tradiţională, simbol al identităţii şi creativităţii românești, ia. O inițiativă a comunității La Blouse Roumain ce a apărut în anul 2013 și de atunci s-a extins, fiind îmbrățișată de milioane de oameni, în special români din toate colțurile lumii și din țară.
Ia și-a câștigat rolul binemeritat și în colecțiile muzeelor, ducându-și astfel fascinanta poveste în sufletele tuturor celor care astăzi o promovează cu dragoste și respect, în semn de prețuire, pentru mâinile dibace și imaginația bogată a celor care au creat-o.
Dată fiind minivacanța de Rusalii, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a sărbătorit în avans, pe 21 ianuarie, ZIUA IEI.
În cadrul evenimentului de la sediul Centrului din Târgoviște au avut loc două expoziții: una de ii, din zona Munteniei, puse la dispoziție de Liliana Iotu, precum și o expoziție de fotografie veche, din arhiva Centrului Județean de Cultură, ilustrând costumul popular dâmbovițean de la începutul secolului al XX-lea.
Bucuria a fost vizita unora dintre beneficiarii înscriși în cadrul Centrului de zi pentru copiii cu autism și sindrom Down „Sfânta Maria” din Târgoviște.
Specialiștii din cadrul Departamentului de Cultură Tradițională au prezentat acestor copii povestea iei și a cusăturilor tradiționale, luând în considerare particularitățile de vârstă, dar, mai ales, ținând cont de încadrarea lor în gradul de autism sau sindrom Down.
Vizita a continuat cu o propunere acceptată de aproape toți copiii: să umble desculți prin iarbă, astfel încât și senzorial vizita la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița să fie percepută altfel.