19 români care lucrează la o fermă în Germania, depistați cu coronavirus

Publicitate

Alți 19 români care lucrează în Germania, depistați pozitiv cu COVID-19!

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile germane au notificat Consulatul General al României la Bonn cu privire la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a celor 19 lucrători care își desfășoară activitatea la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, Germania.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile germane, cei 19 cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19. Ei fac parte dintr-un total de 320 de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul fermei menționate. De asemenea, conform acelorași informații, prima testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată în data de 23 iulie a.c.

În acest context, potrivit MAE, oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația românilor, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, la data de 20 iulie, la ferma în cauză. Conform informațiilor obținute de reprezentanții consulatului, cetățenii români depistați pozitiv cu COVID-19 sunt asimptomatici, un singur român fiind internat în spital pentru o altă afecțiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecției cu COVID-19. În prezent, starea de sănătate a cetățeanului român internat este stabilă.

Până la efectuarea celei de-a doua testări, toți lucrătorii fermei au fost plasați în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaților, în spații special puse la dispoziție. De asemenea, angajatorul și-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative și la a doua testare pentru COVID-19 și ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceștia vor opta pentru revenirea în țară.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!