Jandarmii dâmbovițeni, pregătiți și ei de începutul noului an școlar care va debuta luni, 9 septembrie, dar și pentru manifestările publice ce vor avea loc în județ în prima lună de toamnă.
Jandarmii vor fi alături de elevi, părinți şi cadrele didactice cu ocazia festivităţilor de deschidere, dar și pe parcursul întregului an de învățământ prin desfășurarea activităților specifice pentru menținerea climatului de siguranță în zona unităților școlare din responsabilitate.
În noul an școlar, 17 instituţii de învăţământ din localitățile Târgoviște, Moreni, Găeşti, Titu, Pucioasa, Răcari, Tărtăşeşti și Gura Ocniţei au fost incluse în itinerarul de patrulare a jandarmilor, astfel încât activităţile organizate în şcoli să decurgă într-un climat de ordine şi siguranţă.
Odată cu începerea noului an școlar jandarmii vor fi prezenţi la intrarea și ieşirea elevilor de la cursuri, la unitățile școlare stabilite în responsabilitate. Aceștia vor acţiona independent şi în sistem integrat în zona instituţiilor de învăţământ şi vor asigura o intervenţie rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea acestora.
Totodată, vor continua și acțiunile de informare și prevenire, atât independent, cât și în sistem integrat. Reprezentanți ai Jandarmeriei Dâmbovița, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, vor participa la activități dedicate elevilor, profesorilor și părinților în unitățile școlare.
Jandarmii promit o colaborare strânsă cu directorii instituţiilor aflate și în responsabilitatea lor, astfel încât fiecare situaţie semnalată să fie gestionată în mod corespunzător.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, au fost stabilite următoarele priorităţi: prezenţa în zona unităţilor şcolare stabilite în responsabilitate pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială; desfăşurarea unor activităţi de informare a elevilor şi de prevenire a violenţei, delincvenţei juvenile, criminalităţii stradale, consumului de substanţe interzise, promovarea şi respectarea drepturilor omului, precum și folosirea responsabilă a reţelelor de socializare.
Pentru elevi jandarmii au și câteva recomandări preventive: să evite implicarea în conflicte de orice natură; elevii, personalul didactic ori agenții de pază să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprjinul patrulelor de jandarmi pentru gestionarea oricăror situații care ar putea conduce la săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau infracțională; elevii să sesizeze orice situație de pericol ori faptă de natură antisocială prin contact direct la patrulele de ordine și siguranță publică aflate în misiune în proximitatea unităților școlare stabilite în responsabilitate.
Unităţile şcolare din județul Dâmbovița stabilite în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul de învățământ 2024 – 2025 sunt:
-Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte;
-Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte;
-Liceul Teoretic „I.H. Rădulescu” Târgovişte;
-Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Târgovişte;
-Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” Târgovişte;
-Şcoala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu Voineşti” Târgovişte;
-Şcoala Gimnazială „Paul Bănică” Târgovişte;
-Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgovişte;
-Liceul Tehnologic „I.L. Caragiale” Moreni;
-Liceul Tehnologic „Petrol” Moreni;
-Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” Găeşti;
-Liceul Tehnologic „Dr. C. Angelescu” Găeşti;
-Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” Titu;
-Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa;
-Liceul Teoretic „Ion Ghica” Răcari;
-Liceul Tehnologic Tărtăşeşti;
-Şcoala Generală Gura Ocniţei.