Peste 14.000 de lei aprobați prin Hotărâre de guvern pentru Ministerul Educației în vederea finanțării lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare în unitățile de învățământ.
Suma totală alocată este de 14.606 mii lei, dintre care 4.673 mii lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare în unitățile de învățământ preuniversitar de stat finanțate în anul 2022 și 9.933 mii lei pentru finanțarea unor lucrări noi de amenajare a unor grupuri sanitare conforme în unitățile de învățământ preuniversitar.
Practic sumele repartizate de către Ministerul Educației vin în completarea sumelor alocate din bugetul local, iar procedura privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea contractului de lucrări intră în sarcina autorităților locale.
Este vorba despre 159 de unități de învățământ care vor beneficia de aceste sume pentru investițiile absolut necesare.
Se pare că cel mai rău la acest capitol stă județul Vaslui cel care primește sumele necesare pentru 12 grădinițe, școli primare și gimnaziale.
Dâmbovița, județul în care în anul 2012, o fetiţă de 10 ani, elevă la Şcoala Generală din satul Viişoara, a murit, după ce a căzut în fosa septică din curtea școlii, se pare că a înțeles ceva din tragedia din urmă cu 11 ani și stă mai bine la acest capitol, al toaletelor școlare.
Doar două unități de învățământ au nevoie de bani pentru continuarea lucrărilor sau amenajarea de toalete conforme: Școala Gimnazială Bilciurești care va primi 247 de mii de lei și Școala Gimnazială Bădulești (comuna Crângurile) – 81 de mii de lei.
Lista națională privind amenajarea grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unități de învățământ preuniversitar de stat care în anul 2023 nu dispun de grupuri sanitare conforme se găsește la linkul: https://www.edu.ro/sites/default/files/Anexa_2_proiect_HG_transferuri_sume_UIP.pdf