131 de focare de COVID-19 în spitale și unități sanitare. Se caută soluții urgente pentru testarea întregului personal medical când intră în ture

15
Publicitate

131 de focare cu noul coronavirus în spitalele și unitățile medicale din țară!

Informația vine de la Ministerul Sănătăţii care, printr-un comunicat de presă, a anunțat că în spitalele din ţară şi în alte unităţi din sectorul sanitar, precum serviciile de ambulanţă, centre de dializă, dar şi direcţiile de sănătate publică, sunt 131 de focare cu noul coronavirus și 1.448 de cazuri în rândul personalului medical şi pacienţi.

În aceste condiții și cu o explozie de cazuri noi (34.255 în ultimele 24 de ore), ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că se caută o soluţie pentru testarea sistematică a întregului personal medical atunci când vine la serviciu: ”Un lucru pe care vrem să-l facem imediat este să găsim o soluţie încât la nivelul unităţilor medicale, personalul medical, atunci când intră în activitate, să poată să beneficieze de testare, pentru că au apărut focare şi în rândul personalului medical în câteva spitale din ţară şi vă daţi seama că punerea în pericol a personalului medical, nu neapărat prin gravitate, ci prin imposibilitatea de a merge la serviciu, poate să afecteze şi asistenţa medicală acordată diferitelor categorii de pacienţi”, a declarat ministrul.

Alexandru Rafila a subliniat că sunt spitale care îşi testează personalul la intrarea în tura de serviciu, însă acest procedeu trebuie extins la toate unităţile medicale.

”Deocamdată nu sunt situaţii alarmante. Pot fi situaţii alarmante punctuale, dar nu generale. O să căutăm rapid o soluţie încât, în zilele următoare, să înceapă testarea sistematică a personalului medical, când intră în serviciu. Sunt spitale care fac acest lucru în mod regulat, depinde foarte mult şi de managementul spitalelor. O să discutăm şi cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, să vedem dacă există disponibilitate de teste şi pentru spitalele care nu au astfel de teste”.

Potrivit ministrului, testarea trebuie efectuată şi în cazul persoanelor din sistemul medical care s-au vaccinat, dar a evitat să spună dacă procedura va fi obligatorie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!