12 contracte cu finanțare nerambursabilă, semnate astăzi la CJ Dâmbovița

Publicitate

12 contracte de finanțare nerambursabilă pentru proiecte care aduc un plus în viața comunităților cărora se adresează, semnate astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița!

Astfel, la categoria sport au fost finanțate 5 proiecte cu o valoare de 110.000 de lei, 5 proiecte pentru educație civică/social, la care s-au asigurat 82.000 de lei, și 2 proiecte la categoria tineret, ambele în valoare de 36.000 de lei.

”Este îmbucurător faptul că asociațiile și ONG-urile dâmbovițene se implică în activități de educație civică, sociale, sportive și de tineret.

Îi felicit pe câștigătorii acestei sesiuni și îi asigur că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, voi fi aproape de asociațiile și ONG-urile dâmbovițene, mai ales că, datorită acestora, se vor desfășura concursuri școlare sportive, cursuri de educație montană pentru tineret, o școală de vară de astronomie și fotografie, robotică și altele de acest gen”, a declarat șeful administrației județene, Corneliu Ștefan!

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!