1000 de petarde depistate de jandarmii dâmbovițeni asupra unui tânăr de 20 de ani!

Publicitate

1000 de petarde depistate de jandarmii dâmbovițeni asupra unui tânăr de 20 de ani!

Acesta a fost surprins abordând trecătorii pentru a le comercializa obiecte pirotehnice, pe Calea Domnească din Târgovişte.

În urma verificărilor efectuate asupra tânărului au fost găsite 50 de pachete care conţineau 1000 de petarde cu lumină intermitentă, categoria F3.

Tânărului i s-au întocmit actele de sesizare pentru “orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, fiind înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Pentru prevenirea unor incidente, precum şi a faptelor de natură infracţională, jandarmii recomandă cetăţenilor să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate și să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie.

Totodată, este absolut necesar să îşi supravegheze copiii, aceştia fiind predispuşi la pericole dacă nu înţeleg riscurile la care se expun folosind petarde şi artificii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!