1 iunie cu surprize: Școală, grădiniță și loc de joacă, inaugurate la Moroeni și Produlești

Publicitate

1 iunie – o zi despre copii și pentru copii în județul Dâmbovița, unde două comune au inaugurat o școală și, respectiv, o grădiniță și un loc de joacă, obiective de investiții în beneficiul celor mai mici locuitori.

Astfel, la Moroeni, cu ajutorul fondurilor guvernamentale, a fost inaugurată Școala „Ion Ciorănescu”, după ce a fost extinsă și reabilitată.

Iar în comuna Produlești, prichindeii din satul Broșteni au de ieri  o grădiniță nouă și un loc de joacă. Primarul George Georgescu a reușit, printr-un proiect depus la Agenția Fondului de Mediu, să le ofere celor micii condiții moderne.

„Și Consiliul Județean Dâmbovița a dat o mână de ajutor Primăriei Produlești pentru a crea cât mai bune condiții pentru copiii care vor învăța aici. Un loc de joacă, realizat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, a fost inaugurat în satul Broșteni.

Mai mult, pentru Școala Gimnazială Produlești, Consiliul Județean Dâmbovița va achiziționa mobilier și bănci, dar și dotările necesare pentru laboratorul informatic preșcolar și cabinetul de asistență psihopedagogică, acestea având o valoare de aproximativ 500.000 de lei”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!