Zona turistică Padina-Peștera rămâne în continuare izolată! Poliția menține închis Drumul Județean 714

Publicitate

Ionuț Parghel

Veștile proaste continuă pentru hotelierii din zona Padina – Peștera, dar și pentru turiștii care și-au propus să ajungă în această perioadă în inima Bucegilor. Accesul auto spre această zonă turistică rămâne în continuare blocat, pe Drumul Județean 714.

Astăzi, IPJ Dâmbovița a oferit un comunicat de presă în care verdictul este unul clar cu privire la acest drum, după ce o echipă mixtă de control, alcătuită din polițiști și reprezentanți de la Direcția Generală de Infrastructură Locală au efectuat o vizită în teren. Cum drumul nu a prezentat siguranță, aceștia au fost nevoiți să interzică accesul auto în această zonă montană.

“Astăzi, 6 ianuarie, o echipă mixtă, formată din polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și specialiști de la Direcția Generală de Infrastructură Locală – Consiliul Județean Dâmbovița și de la S.C Lucrări, Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A, s-a deplasat pe drumul județean 714 Moroeni-Peștera, km 0 – km 34, unde a constatat că nu au fost realizate în întregime amenajările rutiere necesare punerii în siguranță a drumului, convenite de comun acord încă din anul 2016, respectiv montarea de glisiere metalice și de indicatoare rutiere și consolidarea versanților în zonele cu alunecări de teren sau căderi de pietre.

În contextul celor de mai sus, poliția rutieră menține restricția temporară de circulație impusă pe drumul județean 714 Moroeni-Peștera până la îndeplinirea de către administratorul drumului public a obligației prevăzute de art. 40, alin. 1 din O.G 43/1997 privind regimul drumurilor, potrivit căruia, drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița își exprimă întreaga disponibilitate de a veni în sprijinul administratorului drumului public sau executantului de lucrări, pentru realizarea unui trafic rutier în condiții de siguranță pentru toți cetățenii care se deplasează în zona alpină a județului Dâmbovița.

Reamintim că siguranța cetățeanului reprezintă prioritatea poliției dâmbovițene”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!